Naziștii au ucis evrei și romi pentru că se credeau superiori, speciali. Și eu, când eram mică, mă consideram specială în sens negativ (defectă). Apoi am alunecat în polul opus, mă consideram specială în sensul de superioară (profundă, înțeleaptă, spirituală…). Fiind specială și viața mea trebuia să fie specială. Și aveam pretenția ca și ceilalți să-mi recunoască profunzimea și superioritatea…
Am împărtășit că Viktor Frankl m-a impresionat cu a sa capodoperă. Vorbește despre experiența sa de lagăr și, în a doua parte a cărții, vorbește despre perspectiva terapeutică care s-a născut din această aprigă experiență. Despre ce înseamnă sensul în viața noastră și despre atitudinea soldaților SS. Conform wikipedia, construit pe ideologia nazistă și condus de Heinrich Himmler, SS-ul a fost un responsabil principal pentru crimele de război naziste săvârșite în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
Toți suntem unul și simțim această apartenență la marele suflet după ce ne întoarcem acasă. Treziți și întorși acasă, se stinge războiul din noi și se vindecă o rană în interior (poate printre cele mai adânci). Rana creată de credința că lumea este în afara noastră. După ce m-am trezit, nu mă mai duelez cu realitatea, cu ceilalți, pentru că acum știu că eu sunt lumea. Cât timp m-am simțit separată de întreg, am putut să experimentez labirintul aspru, colțuros al singurătății și m-am războit în diverse forme cu exteriorul. Boala SS am numit-o. De data asta, SS vine de la Sunt Separată. În suprafețe m-am simțit Specială. Și când am căutat în rădăcini am găsit sub Sunt Specială – Sunt Separată.
Boala SS (Sunt Specială, adică Sunt Separată) este dureroasă. Sufletul tânjește după Acasă și caută orice cale posibilă de a reveni în marele suflet. Așa îmi explic că se naște dorința de faimă. În om se naște o înclinație puternică să fie cunoscut și recunoscut de ceilalți (de Întreg), la nivel local, național sau chiar internațional. Cu cât este mai adâncă rana, cu atât este mai mare nevoia de recunoaștere externă. Deci dorința de faimă nu este decât un simptom. Și nu se naște din prostie și nici din răutate. Se naște din durere. Din aceeași durere se naște și dorința de acumulare, de îmbogățire materială. Dorința de a poseda proprietăți, pământuri sau de a domina oameni, echipe, comunități. Boala SS o văd vinovată și pentru lăcomia alimentară. Mâncăm mult, mâncăm lacom. Ca și cum am vrea să înghițim tot pământul. Și de fapt asta și vrem într-un fel.
Separarea de Întreg ne taie inima în două. Umblăm prin lume cu inima spintecată și sângerândă… și doare. Din această durere s-au născut și dependențele noastre. Ne consolăm cu diverse substanțe care ne îndulcesc durerea. Ne anesteziem cu tutun, cofeină, alcool și diverse alte substanțe. Am învățat, fiecare în ritmul său, că este o consolare temporară însă și cu costuri în corp enorme. Așa cum ne prezintă și Dr. Gabor Maté, în splendidul documentar Wisdom of Trauma, la baza tuturor dependențelor noastre este o traumă. Și da, compasiunea și bunătatea ne vindecă.
Toți suntem unul. În profunzimea fiecăruia dintre noi pulsează o singură inimă. Am fost și suntem împreună. Când ne trezim și ne întoarcem acasă recunoscându-ne apartenența la întreg, ne vindecăm și de frica de moarte. Relațiile pământești, ca și oamenii, mor. Se termină. Se dizolvă. Adică se transformă. Dar rămâne esența. Țesătura experienței împreună rămâne sculptată în inima Existenței. Fiecare suflet și amprenta fiecărei relații între suflete sunt eterne. Fiecare gest, fiecare emoție, fiecare trăire și tresărire, fiecare îmbrățișare și fiecare despărțire… toate au sens, valoare neprețuită și locul lor în curgerea Existenței.
Simt să onorez prin această scriere pe toți cei care susțin și abordează nevoile reale ale lumii. Unii sunt cunoscuți și recunoscuți. Și mulți își duc lucrarea în discreție. Stau și mă întreb câtă grație poate fi în inima unui om care slujește viața și își ajută semenii fără ca aceștia să știe? Cum este să fii un lucrător în lumină necunoscut, anonim? Și vă spun… sunt mulți printre noi.
Am propus un joc ieri și am văzut că vă place invitația 😊 Mă bucur și mulțumesc pentru receptivitate și bunătate.
Îl reiau și aici și am încredere în inspirația noastră. Vă propun să facem un dar zilele astea, până la Solstițiu (21 iunie). Ce simțim. Cui simțim. Nu contează valoarea pământească, contează să fie relevant pentru om și în acord cu nevoile sale reale sufletești și lumești.
Ați putea, dacă vă surâde ideea, să alegeți să oferiți un dar cuiva și omul respectiv să nu știe de unde a venit darul. Contează să ne ascultăm inima și să ne lăsăm generozitatea să strălucească, fără să forțăm sau să demonstrăm ceva.
Solsițiul de vară este o invitație profundă din partea Existenței la a ne recunoaște măreția, bogăția și puterea. Și o să descoperim, fiecare și împreună, aspecte relevante prin acest simplu exercițiu despre care o să împărtășim, după cum se va lega la momentul potrivit…
Fie să ne amintim cât de bogați suntem de fapt. Și fie să ne amintim că nu putem poseda ceea ce suntem!
Am vorbit, cu iubire pentru mine, adică pentru noi toți!