Caut să hrănesc simplitatea în viața mea și, când descopăr tehnici grozave, vorbesc despre ele cu încredere că ajunge acolo este nevoie.
Astăzi este despre dușul cu apă rece. De la picioare până la cap, în fiecare zi îmi mângâi corpul cu apă rece câteva zeci de secunde. Pe măsură ce practic, corpul devine tot mai deschis și bucuros de a mea practică.
Despre ce se întâmplă în corp când te îmbăiezi în frig există studii și scrieri bine scrise, ușor de găsit de către cei interesați. Eu vreau să vă împărtășesc o metaforă pe baza acestei practici simple…
Când corpul simte apa rece (mai ales dacă ești la munte 😊), senzația este foarte-foarte intensă. Aș zice chiar aprigă. Pentru că mă primenesc pentru această practică și eu aleg când, cum și cât practic, experiența este gestionabilă și sunt impresionată de capacitatea corpului meu de a trăi frigul. Este magnific! Corelez trăirea frigului în corp cu trăirea adevărului în inimă. Căci dezvăluirea adevărului (ne) înțeapă de multe ori. Dar niciodată mai tare decât avem nevoie. Adevărul eliberează și ne împuternicește, ne dezmorțește și ne crește.
Adevărul ne trezește, așa cum apa rece înviorează corpul…
Dar te invit acum să îți imaginezi că cineva de lângă tine, cineva apropiat, care te cunoaște (sau pretinde că te cunoaște), îndrăznește să te stropească cu apă rece fără să te anunțe și fără să aibă acordul tău (cu pretextul că îți vrea binele și că practica este valoroasă!). Senzația în corp devine tăioasă, chiar de ar fi foarte scurtă. Pentru că această practică este benefică doar dacă tu alegi când, cum și cât practici. Pentru că nimic nu poate fi forțat și nicio practică nu poate fi gestionată din afara ta. Coaja ce îmbracă adevărurile… se desface doar când omul este pregătit să primească.
Învăț, pe propria mea piele (că altfel nu se poate!), ce înseamnă ritmul inimii mele. Și cum să respect acest ritm sacru. Onorându-mi propriul ritm, pot cu adevărat să respect și ritmul celor din jur. Învăț că pot să-mi descopăr adevăratul potențial doar dacă eu sunt la volanul vieții mele.
Învăț să recunosc și să onorez această demnitate a sufletului meu și a tuturor sufletelor.
Mai fac o corelație cu educația și creșterea copiilor noștri, interiori și exteriori. Și vă împărtășesc o dilemă. Cum ar putea puiul de om să-și dezvăluie cunoașterea de care are nevoie, dacă altcineva din afara sa, stabilește când, ce și cât să învețe? Oare plictiseala afișată de mulți copii ai lumii nu este rezultatul forțării din partea adulților? Oare nevoia copilului de a se consola și de a se amorți (prin alimentație sau tehnologie) nu este prețul încălcării demnității sufletului? Ba eu tind să cred că da! Și a venit timpul să iau mâna de pe volanul celorlalți, fie ei copii mari sau mici. Și să mă ocup de temele mele de suflet, acele teme ce mi le-am asumat în această întrupare.
Dacă simți să explorezi Lumea Dinăuntru, dezvăluindu-ți ritmul sacru unic și demnitatea spiritului, am o veste bună. Creez un pachet de meditații pe care îl voi lansa curând. Opt meditații care te însoțesc pe calea inimii tale și pe care le poți simți când alegi tu. Meditațiile au fost înregistrate într-o ordine, dar intuiția ta îți va spune cel mai bine ce și când să asculți și să primești.
Dacă rezonezi și simți să mergi și mai profund, te aștept cu bucurie la vară la Râșnov, la retreatul Școlii de Vocație.
Mulțumesc pentru imagine, Ian Lindsay, Pixabay 😊
Onorând Demnitatea Spiritului, mă înclin, oameni buni!
Acum și întotdeauna.
Împreună!
