Da, da, ați înțeles bine! De multe ori am văzut cum recrutarea ne invită să ne urcăm pe scaune. Ne urcăm pe scaune, ne punem cele mai bune haine, eventual o măsură mai mică, și strângem burta. Poziția asta pe scaun, cu stomacul încordat și mult prea mult make-up fac ca recrutarea să fie, de multe ori, pentru ambele părți un exercițiu obositor, plictisitor, irelevant. Un exercițiu forțat care spune mai nimic despre fiecare din cei implicați și care, poate lăsa uneori, și un adânc gust amar.
De aceea propunem, în toate procesele pe care le gestionăm, să coborâm de pe scaune. Și să ne așezăm cu picioarele pe pământ. Să închidem ochii câteva minute și să reflectăm la ceea ce ne dorim de adevărat. Recrutarea este un moment cum nu se poate mai potrivit de a reflecta la viziunea noastră. La direcția pe care o hrănim prin toate acțiunile organizației. Și când spun direcție, nu mă refer la buget. Și nici la target. Mă refer la contribuția reală pe care organizația o are în comunitate și la valorile sale.
Recrutarea creativă poate fi în primul rând o explorare autentică la nivelul valorilor. Privită așa, recrutarea este întotdeauna un exercițiu provocator și relevant. Pentru ambele părți. Ne uităm curioși la rădăcina acțiunilor noastre și căutăm să descoperim valorile comune.
Invităm în proces întreaga echipă angajatoare. Pentru că cel mai bine descrie realitatea unei organizații însuși angajatul. Care la interviu poate prezinta lucrurile nemachiat și asta îl invită și pe candidat la autenticitate. Cu cât mai autentici suntem în proces, cu atât șansele de integrare prietenoasă cresc.
Închei aceasta minunată săptămână, reflectând la integritate și sens în recrutare și nu numai: At the moment power is shared… people feel needed and valued, because they are needed and valued. Dennis Bakke.
Oamenii evoluează și odată cu ei și organizațiile. Modul în care au decurs procesele de recrutare se schimbă și își face loc din ce în ce în mai multe organizații o abordare cu totul nouă. Ne uităm și ne inspirăm din organizațiile turcoaz, de care vorbește splendid în cartea sa, Reinventing Organizations, Frederic Laloux.
