Viteza pare să fie una din provocările vieții noastre de azi. Inclusiv în vacanță. Ne grăbim. Fugim prin viață. Mergem în multe locuri. Conducem sportiv și tare, trăind cu iluzia că facând multe lucruri și repede ne sporește fericirea (și eventual valoarea).
Pe această temă, vă împărtășesc o poveste care îmi place mult:
„Există o minunată poveste despre un om care explora Africa. Era într-o grabă disperată, călătorind prin junglă. Trei sau patru africani îl ajutau să-și care echipamentul. Au gonit înainte, timp de trei zile. La sfârșitul zilei a treia, africanii s-au așezat și au refuzat să se mai miște. El i-a rugat să se ridice, explicându-le că se află sub presiune, că trebuie să ajungă la destinația sa la o anumită dată. Cărăușii au refuzat să se miște. Bărbatul nu putea înțelege asta. După multe încercări de a-i convinge, ei tot nu se mișcau. În final, l-a convins pe unul dintre ei să-i spuna motivul. Localnicul a spus: Ne-am mișcat prea repede pentru a ajunge aici. Acum trebuie să așteptăm și să le permitem spiritelor noastre să ne ajungă din urmă.” (Anam Cara, John Donohue, 175).
Cred că una din cele mai valoroase lecții ale mele în această viață este că fiecare OM și fiecare lucru are RITMUL său. Fiecare sămânță răsare și crește la timpul ei.
“Dacă poveștile vin la tine, îngrijește-le.
Și învață să le dai, când este nevoie de ele.
Uneori, ai nevoie de o poveste mai mult decât de hrană,
Ca să rămâi în viață.” (Bary Lopez, Crow and Weasel)