Unde este nordul? Ridic privirea de la mărunțișuri și privesc în zare. Știu că am nevoie să privesc întreaga perspectivă. În acest fel am claritate și surprind adevărul meu.
Contrar așteptărilor mele, acest exercițiu nu este despre a crea o viziune, un vis, marele meu vis (deși sună al naibii de bine). Acest exercițiu sau scufundare în adâncuri este despre curățenie. Am adunat atâtea mărunțișuri și mizerii de tot felul… Întreg spațiul meu interior este înghesuit de tot ce am adunat. Din lăcomie nu am aruncat nimic. Din ignoranță nu am măturat vreodată. Invidia a fost, mai tot timpul, extrem de bine hrănită. Este un prea plin. Ceață. Respirația este subțire. Aerul greu. Nu mai încape nimic.
Primul pas pe care simt să îl fac este să fac ordine. Să las tot ce nu mai am nevoie. Și realizez, dacă sunt autentică în acest exercițiu, cât de puține am nevoie. Târăsc după mine gunoaie vechi, ruginite de ploi și vânt. Și este mult zgomot. De câte ori merg într-un mall, de exemplu, îmi aduc aminte de tot ce târâi după mine. Se aude exact la fel.
Al doilea pas este să îmi aduc aminte de nordul meu. Nordul este în mine. Nu este în cei apropiați. Nu este în colegi. Nici în vreo carte. Nici la vreun maestru, de orice fel. Dar este totul plin. De lucruri fără valoare care se smiorcăie des. Din acest motiv îmi este greu poate să gestionez uneori un copil care plânge. Îmi aduce aminte de zarva din propria grădină.
Și uite așa, iau mătura și încep să vântur. Cu încredere. La mine dansatul și alergatul sunt teribil de eficiente. Atât de simplu. Totul este să fie în intervalul potrivit. Există un ritm potrivit. La fel ca în toate ale vieții. Ritmul este o cheie.
Al treilea pas și a doua cheie este respirația. Respirația îmi aduce aminte de echilibru. Inspir. Expir. Primesc. Dăruiesc. Nu pot să dau nimic din ce nu am.
Pasul patru: mă deschid și primesc. Mă inundă idei noi, de tot felul. Pe multiple planuri. Surprind cât de generos este universul. De fiecare dată. Creativitatea o văd diferit acum. Nu este un mușchi pe care îl am și îl antrenez. Este o conexiune. Acest râu curge prin mine. Tot timpul. Ideea este să aibă loc. Și să fie ordine. Altfel totul se mocirlește. Și nu pot deosebi ideile vii, curate, de mizerii. Am trăit starea de mocirlă mult timp. Mă declar expertă pe domeniu. Zic asta ca să exersez umorul. O, da, asta da valoare! Să pot să mă uit uneori la propriile prostii și să fac haz de necaz.
Mă uit în zare și îmi simt nordul. Este sub nasul meu. Tot timpul a fost.
PS: 2019, te văd generos. Cald. Bogat. Mă întreb cine o primească darurile tale. Cu adevărat.
