M-am angajat în 2001. În februarie. Iată se fac, chiar în aceste zile, 18 ani de atunci. Sărbătoresc și onorez această perioadă cu o scriere despre timp. Și despre ore suplimentare.
Am început să lucrez ca dăscăliță. Ah, ce șansă am avut să lucrez simultan și în fiecare zi cu 20-25 de maeștri în prezență vie și iubitoare. Munca alături de copii mi-a hrănit din plin bucuria de viață, autenticitatea și creativitatea. Am luat atunci primele lecții despre forța lui Impreună. Am putut astfel să-mi simt și să-mi recunosc aspecte interioare luminoase și sănătoase. Avea să-mi fie de un real folos câțiva ani mai târziu. Când a venit vremea să-mi întâlnesc și să-mi gestionez, rând pe rând, aspectele necoapte, micimile, asperitățile.
Eee, ar fi multe de spus, dar azi mă opresc asupra unui subiect cald, fierbinte. Mă întâlnesc cu el în multe procese de recrutare și în consiliere. Și anume, ce facem cu orele suplimentare. Cum le gestionăm și de unde apar?
Ani de muncă investiți m-au învățat că timpul are curgerea sa. În realitate, oricât m-am străduit, nu am putut să grăbesc nimic. Doar am trăit cu iluzia că pot face asta. Că pot face mai mult. Mai repede. Că pot sări etape…. Astfel că am zăbovit multe ore la muncă.
Acum știu de ce am făcut-o. Iată o listă de motive. Și mai pot adăuga.
- Mult timp m-a bântuit ideea că sunt specială. Asta înseamnă că și rezultatele muncii mele trebuie să fie speciale. Nu puteam să mă aliniez programului normal de lucru ca un om normal. Din moment ce eram atât de specială…
- Orele suplimentare au fost un mod de a atrage atenția celorlalți. Ok, credeam eu că sunt specială, dar trebuia să se vadă asta și în echipa în care activam.
- Organizare defectuoasă și o lipsă de viziune de ansamblu asupra a ceea ce vreau să fac.
- Supraestimarea resurselor mele m-a determinat să mă angajez în termene nerealiste de realizare a unor sarcini. O mai numesc necunoaștere de sine acompaniată de o încredere scăzută în sine.
- Înclinația individualistă și nevoia de control. Credința că doar eu știu să fac așa de bine! De asta m-am vindecat repede când am devenit mamă de gemene. Și am decis să învăț de atunci, cu adevărat, să lucrez în echipă. Chiar nu aveam altă soluție 😊
- Mi-a fost mai ușor să dau decât să primesc. Aproape m-am vindecat și de asta. Pentru că acum știu că nu pot să dau nimic din ce nu am.
- Cel mai greu mi-a fost să recunosc că mă ocupam excesiv de muncă ca să fug de alte planuri ale vieții. Și am folosit munca ca ascunzătoare.
Activitatea în resurse umane și în recrutare mi-a permis să văd multe echipe în timp și să observ evoluția lor. Acum știu că fiecare lucru își are vremea sa. Știu că ceea ce fac se naște din ceea ce sunt. Și dacă vreau să am rezultate frumoase, este nevoie să mă ocup de prezența mea, nu doar de conținutul activității mele. Să fiu atentă la ceea ce sunt. Când obosesc, calitatea acțiunilor mele scade. Nu mai văd bine. Și mă pot pierde ușor în detalii care nu contează.
Inspirația, creativitatea și discernământul își fac bine loc într-un trup sănătos, bine hrănit și odihnit. Există un ritm al vieții la care fiecare om este aliniat. Și acest ritm, când este respectat, aduce rod bogat. Întotodeauna.
Despre timp și despre ritm o să mai vorbim pe îndelete la programul ce debutează pe 12 februarie. Amprenta mea în lume. Program de consiliere în carieră născut din încredere și bucurie de viață. Dedicat celor ce caută să își amintească și să își asume din ce în ce mai bine propria vocație.
