Mâine este luna plină. Mda, iar ieșim la tablă! Fiecare cu tema lui. Sau cu temele lui. Eu am primit un exercițiu de rezolvat de ceva timp și sunt bucuroasă că azi i-am dat de cap. Și mi-e clar pasul următor. La mine este despre sfârșituri acum. Nu pot să fac loc noului în viața mea fără să las să curgă ce este vechi, ce nu mai îmi folosește. Cum îi spuneam unei colege simpatice azi, schimbarea este singura certitudine în viață. Totul se schimbă și nimic nu poate fi înghețat într-o formă doar pentru că așa ne-am obișnuit.
Să revin la tema scrierii de azi. Ce contează? Dacă întreb un om, o să-mi spună că ce contează pentru el este să fie sănătos, iubit, prosper. Dacă întreb un manager, o sa-mi spună că ce contează pentru companie este să aibă clienți buni platnici, să aibă rezultate, să aibă profit.
Dacă ne uităm la comportamente, la faptele din spatele vorbelor, o să vedem că nu este neapărat așa. Ce contează pentru un om, fie că se uită la viața lui personală, fie că se uită la viața lui profesională, ce contează cel mai mult și mai mult decât orice în lumea asta sunt CREDINȚELE lui. Credințele, care alcătuiesc o poveste proprie, sunt miezul experienței sale. Pentru aceste credințe, suntem capabili de orice. Ca să le confirmăm, suntem gata să punem la bătaie multe lucruri. Și întreaga noastră viață se învârte în jurul credințelor noastre. Întreaga noastră viață și moarte totodată, dacă mă uit la istoria umanității.
Hai să dăm și un exemplu, două… că sunt hrănitoare. Avem un om care are credința fermă și fixă despre oameni că sunt proști și slabi. Ajungând în poziția de a coordona o echipă, omul nostru devine manager și focusul real al atenției lui va fi să-și confirme ipoteza despre oameni. Chiar dacă aparent mimează că este interesat de rezultate, de companie, de fapt nu-și dorește altceva decât să-și scrie povestea proprie pe echipa cu care lucrează. Și culmea este că reușește. Pentru că nu poate fructifica calități și talente pe care refuză inconștient (poate conștient uneori) să le recunoască. Și stă cu mașina de 10 stele pe marginea drumului sau o împinge cu umărul (folosind umărul echipei, desigur!) ca să mimeze ceva mișcare, ceva rezultate, pentru că refuză să o alimenteze cu combustibil (care este acolo, în mașina chiar). Și atunci, se uită la mașină și zice că este căruță. Și repetă asta și celor din jur. Și unii văd la fel (pentru că au aceleași credințe). Și cei care văd altceva aprobă, cel puțin declarativ (dacă le este teamă să spună adevărul!). Știți, ca în povestea superbă scrisă de Hans Christian Andersen, Hainele cele noi ale Împăratului. Pentru că Adevărul, ca să fie rostit, are nevoie de Încredere. Iar aici, la încredere, este groasă treaba, dacă îmi permiteți și o expresie mai obraznică, promit să nu insist cu d-astea 😊
Știu că viața în organizații este savuroasă și plină de experiențe de învățare, dar nici acasă nu ducem lipsă de provocări și lecții. De toate felurile. Hai să vă zic o pățanie de-a mea recentă. Vecinii mei, care locuiau într-unul dintre apartamentele de lângă al nostru, și-au vândut locuința. Bun! Aflăm de la ei că se mută într-un apartament mai mare. Ne bucurăm și îi felicităm pentru pas. Într-o zi cunoaștem și pe doamna care a cumpărat, o doamnă matură, simpatică, noua vecină. Toate bune până aici. Ca tot omul care se mută în casă nouă face niscaiva renovări. Despre care aflăm brusc și fără informări (cine să-și piardă timpul cu discuții, nu-i așa?) într-o zi de luni datorită zgomotului îngrozitor la care suntem supuși cu toții (folosind niște echipamente care nu vor avea vreodată autorizație să fie folosite într-o incintă locuită de peste 150 de suflete!). Mă duc eu cu inima bună și deschisă și îi spun omului care se ocupa de operațiuni (un membru al familiei proaspăt mutate), că avem copii cu școala online și că lucrăm de acasă mulți dintre noi. Îi propun să găsim un interval care să le permită și lor să-și facă treaba și nouă să trăim. Am primit promisiuni că durează doar 30 de minute… Povestea a continut ore în șir. Și marți s-a reluat. Și miercuri a continuat. Între timp am mai avut două interacțiuni ceva mai ferme din partea mea (că blândețea nu își avea rostul), dar fără rezultat (dimpotrivă am primit ceva amenințări indirecte). Și atunci mi-am dat seama că nu putem continua așa. Și am apelat poliția. Care a venit imediat. Și au abordat problema mea exemplar. Mă înclin! De ce v-am împărtășit toate povestea asta? Pentru că reflectă un aspect important. N-aș fi putut să rezolv situația dacă nu aș fi recunoscut, întâi interior, valoarea și importanța legilor și a celor care le reprezintă/implemetează (poliția). Pentru că da, libertatea este neprețuită. Dar fără limite care să o contureze, se transformă în abuz. Și când uităm valoarea legilor, este nevoie să ne-o reamintim. Blând sau aspru, după cum alegem. Nu știu ce păreri și credințe aveți despre polițiști, dar părerile pe care le avem despre ei crează comportamentul acestora față de noi. La fel ca exemplul de mai sus. Credințele vor să se confirme. Și reușesc. Pentru că avem această putere de a scrie realitatea. Fabuloasă putere de care devenim conștienți când ne trezim. Unul din cei doi polițiști care a venit, în timp ce îmi prelua datele și eu bolboroseam ceva scuze că i-am deranjat pentru așa aspect banal (dar dureros pentru noi), se uită la mine și îmi spune, foarte cald și deschis: “Dna Demeter, vă rog să apelați poliția oricând aveți nevoie. De asta existăm. Este important să învățăm să trăim în comunitate!” Da, mesajul ăsta mi-e dedicat în primul rând mie. Căci o temă fundamentală în viața asta pentru mine este ÎMPREUNĂ.
Credințele constituie miezul și sursa experienței noastre. Când realizăm asta, nu mai zgâriem realitatea ci ne întoarcem cu atenția în interior. De acolo pleacă totul. Acolo este adevărul. Și cheia pentru orice schimbare ne-o dorim.
CoDa tocmai a împlinit 3 ani. Am scris câteva rânduri despre asta cu inima plină de recunoștință. Vă mulțumesc pentru toate gândurile calde transmise. Le-am primit cu adâncă prețuire și le așez cu bucurie în inimă.
Tot în aceste zile, o carte magnifică, transformatoare, împlinește 3 ani de când curge în lume cu al său dar și har. Cartea se numește Cartea Maestrului Interior și a fost scrisă prin omul iubitor de adevăr, Horia Francisc-Țurcanu, Agnis. Această carte vorbește despre ce contează. Și este dedicată celor ce vor să vadă adevărul. Pentru că DA, așa cum scrie Agnis, totul este aici!
Foto credit Pixabay 😊
