De multe ori am auzit asta. De multe ori am rostit asta. Am rostit asta atunci când mă poziționam contra realității. „Lupta” asta cu realitatea mi-a consumat multe resurse și energie.
Când un copil învață să meargă, este acceptat că este natural să cadă uneori. Și după ce învață să meargă și să alerge bine chiar, este din nou natural acceptat să cadă uneori. Și din fiecare căzătură învață să se coordoneze și mai bine. Și fiecare „alunecare” este prilej de învățare și dezvoltare.
Această ecuație a dezvoltării se aplică și în ceea ce facem profesional. Și din motive diverse, am uitat asta de multe ori și am dezvoltat o atitudine care nu accepta vreo “căzătură”. Nici din partea mea, nici din partea echipei în care lucram, nici din partea organizației. Parcursul TREBUIA sa fie IMPECABIL. Nu se accepta nicio bâlbă, nicio alunecare, nicio poticneală….
Am descoperit însă că acest perfecționism rigid este rupt de realitate și nu împuternicește. Dimpotrivă. Pare ambițios și promite împlinire, dar de fapt ne sărăcește de energie. Poate să constituie un pretext solid să ne închidem și să lenevim chiar uneori. Oricare – specialist, tehnician, manager sau director – are parte de “căzături”. Este NATURAL să apară aceste alunecări și este lipsit de sens să evităm asta. În loc să pierd timp prețios chestionând DE CE am făcut o greșeală, mai bine mă concentrez pe lecția pe care mi-o servește experiența respectivă. Și așa cum fiecare dintre noi greșește, și organizațiile greșeșc. Alunecă. Cad. Și învață în acest fel. Putem critica o astfel de situație sau putem să sprijinim schimbarea pe care ne-o dorim prin propriul comportament și acțiuni.
Pentru că, DA, schimbarea începe întotdeauna cu noi.
