Am citit într-o carte a cărților, Școala Zeilor, că cerul gurii ne decide destinul. Și nu știu exact ce am înțeles atunci. M-a atins profund însă această idee și am lăsat-o să-mi povestească mai multe în interior. Cerul gurii cred că este lăcașul unui eu foarte mic și îngust care se lăcomește și care trăiește doar pentru plăcere și poftele sale. Fără să îi pese de ce se întâmplă în jur. Scopul acestui eu mic este să aibă. Cât mai mult. Să posede. Să acumuleze. Să fie proprietar. Pe toate planurile se manifestă. În relație cu alimentația, alegerile proaste și nesănătoase pe care le facem uneori se datorează puterii pe care o are cerul gurii. Pentru care contează doar gustul, aroma și forma. Și nu se gândește la efectul pe care îl va trăi întregul corp.
Atunci când mănânc nepotrivit sau mai mult decât am nevoie, ce se întâmplă în corp este asemeni cu viața angajaților dintr-o fabrică. Pentru că tot ce trăim în corp se reflectă în exterior. În organizații, sisteme, mod de lucru…
Vorbesc acum de fabrici unde se lucrează la bandă, foarte mult, prea mult și fără aliniere cu ritmul firesc și cu nevoile tuturor. Și tot ce se întâmplă în fabrică este decis de un singur om, restul execută. El se numește „acționar” și are puteri (aparent) absolute. Iar fabrica funcționează spre profitul său. Și doar el contează. Rezultă o imagine grotescă poate, dar este o experiență vie pentru mulți oameni. Am mai scris despre el și l-am numit jocul piramidei.
Sunt milioane de oameni în lume care lucrează în organizații în roluri de executanți. Nevoile acestor angajați la “bandă” nu contează. Sunt supuși unui ritm de lucru și unor condiții improprii vieții în general. Se iau decizii pentru ei și în numele lor. Nu sunt văzuți, nu sunt ascultați, nu sunt apreciați. Nu sunt nici informați. Salariile lor sunt mizerabile și sub limita de supraviețuire de multe ori. Astfel că acești angajați sunt înfometați, obosiți, depășiți și în suferință.
Durerilor acestor oameni răsună însă în întreaga organizație și ating toate colțurile, inclusiv „vârfurile”. Așa îmi explic lipsa de stare, echilibru și bucurie (autentică, nu stimulată artificial) pe care o trăiesc mulți oameni în poziții de putere. Chiar dacă au capul pieptănat și guler alb, apretat, stau cu picioarele în “iad”. Și nu pot să alunge profunda nefericire ce se aude din adâncuri.
La fel simt că mi-am tratat și eu corpul în ansamblul său mult timp. Mi-am condus alimentația după cum poftea cerul gurii, adică “acționarul” îngust și lacom. Fără să (re)cunosc otrăvurile ascunse în culori parfumate și ambalaje strălucitoare (ambalaje care cred că au fost inventate tocmai ca să ascundă inconsistența preparatelor ce le conțin!). Fără să ascult ce simt toate celulele corpului meu. Dar am trăit consecințele și am simțit tristețea, suferința și disperarea corpului meu în ansamblu. Și am învățat o lecție extrem de valoroasă: fiecare celulă contează!
Sănătatea corpului atinge și influențează toate părțile sale. Inclusiv cerul gurii. Când apare durerea, boala, puterea cerului gurii scade extraordinar. Este un mare dar pe care boala o face pentru noi, un fel de „restart”. Cumva reușește să ne dezbrace temporar de poftele și micimile eului mic. Boala este o binecuvântare și prilej de reflecție, odihnă, curățenie. Adică vindecare, evoluție. MATURIZARE. Despre sănătate și boală vorbește inspirat Cristela Georgescu, un om fabulos pe care îl urmăresc de 7 ani. Profundă recunoștință și doctorului Robert Morse pentru cartea sa: Să trăim sănătos, fără toxine. Această carte mă hrănește, mai departe de cunoaștere, cu bunătate și claritate. Mă înclin! Mulțumesc din inimă Ralucăi și echipei sale magnifice. Pentru deschiderea lor și pentru curaj. Metafora din această scriere s-a născut împreună cu ele.
Bucuria de a fi aici, în această magică călătorie, este influențată de experiența tuturor oamenilor ce trăiesc pe pământ. Indiferent unde se află pe glob sau în corp, fiecare entitate vie contează. Iar sănătatea sau boala, bucuria sau suferința fiecărei celule se resimt în întregul corp.
Presimt că jocul piramidei se apropie de sfârșit. Recunosc că m-a ajutat să fiu ceea ce sunt astăzi. Cerul gurii s-a deschis, eul mic se maturizează și crește. Citesc despre și întâlnesc oameni și echipe care s-au trezit și care realizează acest mare adevăr. Putem să fim fericiți și sănătoși doar dacă acțiunile și creațiile noastre respectă întreaga echipă cu care lucrăm și, mai mult, întreaga omenire în ansamblul său.
Foto credit: Ajay kumar Singh, Pixabay
