CoDaUncategorized

Cine ia decizii?

12 martie 2021 No Comments

Mâine, 13 martie, este lună nouă. Eu simt că tot curățenie este cuvântul de ordine. Dacă stăm și ne gândim bine și ne uităm în jur, la cum arată prea iubita noastră planetă, o să-i dăm dreptate universului și o să ieșim, cu mic cu mare, la curățat. Am adunat zeci de gunoaie în interior. Și sigur că exteriorul reflectă exact cum arată casa noastră interioară. Cum altfel? A nins acum două zile. Și Rebeka, de dimineață, când a văzut totul îmbrăcat în alb, și-a deschis larg ochii și a exclamat din profunzimea inimii ei pure: Uite, mami, ce curățenie a făcut zăpada! Ce frumos arată totul 😊

Și mi-am zis și eu în sinea mea: Da, așa este, natura ne învață și ne arată calea. Are răbdare și încredere! Și apoi fiecare deschide ochii până la urmă. La momentul potrivit. Când se coace. Și cum ne împărtășea iubita Elena Francisc Țurcanu – AmmaRa – zilele trecute, coacerea, schimbarea, renașterea nu este posibilă, este inevitabilă 😊 Mulțumesc, AmmaRa, pentru tot ceea ce ești și ne dăruiești. Mulți ani în Adevăr și Iubire să ne trăiești, acum și întotdeauna!

Simțind ce frământări curg prin lume și prin mine, am adormit aseară ascultându-mi inima care-mi șoptea blând, ca susurul unui pârâu tânăr de munte… Totul este așa cum este. Și tot ceea ce este, este. Tot ceea ce este slujește și ne servește. Pentru că Existența ne iubește. M-am liniștit așa adânc și am dormit ca un prunc. Și am primit în dar, pentru picătura mea de smerenie, vise frumoase. Tare recunoscătoare sunt pentru nestematele nopții.

Săptămâna asta cu întrebarea asta m-am trăit. Cine ia decizii? Cine ia decizii pe toate planurile? Mă uit simultan la scena globală, națională, bucureșteană, socială și personală. Mă uit și observ că jocul s-a încurcat și că ițele s-au amestecat rău de tot și e greu de desfăcut. Din exterior. Nimic nu poate fi schimbat din exterior. Căci sursa, rădăcina a tot ceea ce trăim este în interior. De acolo pleacă totul. Și, așa cum am mai împărtășit, mă uit la mine și la oameni în jur și caut să văd mai departe de suprafețe. CoDa mă învață să văd prin măști. Observ că la manșă, la pupitrul de comandă, în multe inimi sunt doar niște copii bine camuflați și înghesuiți în corpuri de adult. Și acești copii interiori sunt fie sănătoși și armonioși, fie răniți, supărați, bosumflați, morocănoși, răzbunători, invidioși…Cu toții însetați de atenție, iubire, prețuire. Caută disperați lumina, caută să fie văzuți. Caută disperați blândețea, vor să fie îmbrățișați. De fapt își caută părinții. Îi caută în exterior pentru că nu și-au dat seama că părinții sunt în interior. Adevărații părinți de care are nevoie sunt în interior. În inimă. Nu reușeșc să-i vadă pentru că sunt complet absorbiți de scena poveștii exterioare pe care o trăiesc. Este fabulos cum reușim să creăm jocuri și experiențe care ne înghit cu totul. În așa fel încât uităm că noi le-am creat pe toate. Și toate sunt create după cum avem nevoie. Nu ca să ne simțim bine și confortabil. Ci ca să creștem. Să evoluăm. Eu simt că asta este vocația noastră de fapt. Acesta este sensul întrupării noastre. La nivel individual și colectiv.

Să mă întorc la întrebarea mea. Cine ia decizii? Acești copiii iau decizii. Copiii interiori. În profunzimea inimii fiecărui om, regăsesc, de fiecare dată când deschid ochii bine, un copil. Dacă este sănătos și își recunoaște părinții interiori, atunci el crește frumos, armonios și ia decizii ascultându-și inima. Dacă este rănit, sufocat, îndurerat, supărat, dacă se simte singur și nu-și poate recunoaște familia din inimă, atunci se comportă haotic, nu ascultă și ia decizii înguste și concentrate pe sine. Copiii răniți, când se simt singuri în interior, caută în exterior putere, faimă, bani, prin orice mijloace. Caută să se asigure. Să se protejeze. Să domine. Să controleze. Crează jocuri și strategii care înghesuie puterea în anumite roluri. Și se bat pentru ele. Și apoi sigur că doare. Doare al naibii de tare. Dar așa învățăm cum arată aroganța. După ce ne prăjim de câteva ori înțelegem sensul și valoarea smereniei. Și până la urmă creștem. Oricum creștem. Pentru că este inevitabil. Dar nivelul de durere este direct proporțional cu nivel interior de încăpățânare și aroganță.

Și, dacă mă întrebi, cum arată copilul tău interior și ce răni are, te invit să te uiți la toți cei din jurul tău, fie din familie, fie dintre prieteni ori colegi. Alege-i pe cei care te irită și scrie (generos) ce anume te revoltă, te deranjează la ei și în relație cu ei. Și tot ce scrii acolo, tot ce vezi și te supără și îți mișcă intestinele, să știi că este despre tine. Tot ce refuzăm să vedem la noi înșine, ne revoltă la ceilalți. Și în loc să îngrijim aceste răni, ne certăm cu lumea și ne batem cu oglinzile. Ca și cum asta ar putea schimba ceva. Nu schimbă nimic și, la un moment dat, ne prindem. Și atunci ne întoarcem cu atenția în interior, învățăm lecțiile de care avem nevoie și ne vindecăm. Și de unde viața părea strâmtă și aspră, devine moale și blândă. Mizeria se transformă în frumusețe. Aroganța în smerenie. Ipocrizia în integritate. Minciuna în Adevăr. Ura devine Iubire. Și suntem salvați! Cu Adevărat.

Mulțumesc, Pixabay, pentru imagine și pentru inspirație.

Am vorbit, cu iubire pentru mine, adică pentru noi toți!

Corina

Author Corina

More posts by Corina

Leave a Reply