Orice transformare este posibilă. Imposibilul devine posibil. Da! Poți, cu adevărat, să schimbi orice credință interioară care acum nu îți mai folosește. Poți să dizolvi idei și fragmente de povești profunde. După cum ai nevoie. Și știi că este momentul să schimbi pentru că te doare. Experiența în sine te doare. Poate este o experiență pe care ai repetat-o ani de zile. Și poate te întrebi cum de nu te-a deranjat până acum…
Ei bine, experiențele sunt utile. TOATE. Indiferent de textura lor. Fie netede sau aspre, experiențele noastre sunt EXACT ce avem nevoie. Așa învățăm. Așa evoluăm. De asta suntem aici. Ne-am întrupat ca să creștem interior. Și apoi uităm. Cu toții uităm de ce am venit și așa este firesc. Această amnezie face parte din experiența densă a vieții pe pământ. Avem nevoie să uităm cine și ce suntem. Rătăcim cu toții o perioadă de viață. Bâjbâim ca și creatori inconștienți și nevinovați. Trăim o varietate de experiențe și facem o grămadă de prostii. Și vine un moment în care ne trezim. Ieșim din carapace. Este a doua noastră naștere. Adevărata naștere. Sau mai bine spus, RENAȘTERE.
Revenind la iubitele noastre credințe, nu există idee inutilă. Fiecare credință interioară despre sine, despre viață, despre lume, a avut valoarea ei până acum. Oricât de proastă ți se pare acum, povestea ți-a servit. Povestea ta despre tine, despre viață. Și poți să lași povestea să moară, să se dizolve, să se transforme…. cu o singură condiție: Să îi onorezi viața! Să îi onorezi existența și să primești toate darurile pe care ți le-a adus. Credințele și ideile de care nu mai avem nevoie nu se aruncă cu ură sau cu scârbă la tomberon. Nu se dizolvă dacă te cerți cu ele. Nici dacă te judeci pentru ele. Nici dacă ți-e rușine. Nu este nevoie să renunți la ele. Să le întorci spatele cu ciudă. Au nevoie să fie îmbrățișate de tine, onorate pentru tot ce ți-au adus. Și atunci singure își caută drumul în întuneric. Și tot procesul este curgător, lejer, armonios. Nu doare. Dimpotrivă, eliberează.
Experiențele noastre de viață se proiectează, asemeni unei case, și se construiesc întâi în interior. Și exteriorul reflectă, asemeni unei oglinzi, construcția interioară. Când vrem să schimbăm exteriorul, calea simplă este să ne întoarcem la SURSĂ. Adică în interior. De acolo pleacă totul. Putem să ne explorăm interiorul în solitudine, inspirați de o carte, de natură, de jocul copiilor sau de respirație… Și putem să ne explorăm în interior în conexiune cu o călăuză care cunoaște aceste teritorii, pentru că a mai fost pe acolo. Puterea și profunzimea explorărilor Împreună sunt magnifice. După cum ne împărtășește Isus: Unde sunt doi, sunt și Eu! Călăuzele autentice inspiră încredere și se aventurează pe teritorii pe care le cunosc. Își întrupează valorile în viața de zi cu zi. Adică fac ceea ce spun și spun ceea ce fac.
Când îmi aleg o călăuză ca reper în domeniul sănătății, de exemplu, mă uit în primul rând la energia pe care o emană omul respectiv. Este senin? Deschis? Este zvelt, flexibil? Are pielea luminoasă și curată? Este armonios, blând și prezent? Adică, într-un cuvânt, este SĂNĂTOS? Căci nu poți învăța pe alții despre sănătate dacă ești bolnav. Poți contribui la sănătatea oamenilor DOAR dacă tu ești sănătos. Ai fost bolnav, te-ai ocupat de tine, te-ai vindecat. Și apoi poți să dăruiești lumii ceea ce ai învățat tu prin propriul tău proces de vindecare. Dar nu înainte de a fi trecut tu prin Valea vindecării.
La fel procedez și în gestiunea durerilor sufletești sau de oricare altă natură. Îmi aleg călăuze autentice. Care au trăit problema cu care eu mă confrunt. Și mă pot inspira din experiența lor. Căci Adevărul, în orice domeniu al vieții, se dezvăluie prin trăire și simțire. Nu poate fi furat, manipulat sau copiat. Și asta am învățat-o pe pielea mea, cum altfel…
Când vorbim despre Vocație, neapărat mă uit la zona unde omul este prăjit. Vocația nu trăiește în domeniul în care te simți foarte bine. Nu este un hobby, o pasiune de timp liber. Mă refer la acea Vocație care împlinește în moduri nebănuite și hrănește profund Sinele. Recunosc Vocația după cicatricile pe care stă așezată în interior. Pentru că acolo se naște Vocația, adevărata Vocație.
Știu, este de trăit, nu de povestit. Și am încredere că fiecare ajunge, când se coace, să simtă BUCURIA de a fi AICI și bucuria de a dărui ceea ce primește (am numit-o eu Întâlnire cu Vocația pentru că mi s-a părut că se potrivește de minune). Mă bucur tare să fiu pe aproape când un suflet se trezește. Și să-i urez din inimă:
Bun venit în magnifica noastră lume, om frumos! Bun venit!
