Despre bani și în jurul banilor se învârt multe din experiențele noastre acum. Mă uit la viața mea și a celor din jurul meu. Și mă uit și la scena globală și îmi dau seama că banii sunt o mare miză, o temă groasă. Și multe-multe decizii (ca să nu spun că toate!) se iau de dragul lor. PARE-se că întreaga omenire dă examen acum pe tema relației cu banii. Și picăm mulți în plasă. Repetăm cursul, dăm iarăși examen. Picăm din nou. Și tot așa. Până la un moment dat…
De unde această fascinație, devenită obsesie pentru mulți oameni, față de bani? Este o întrebare bună de medidat și reflectat. Eu aleg să stau cu asta și să mă uit bine în interior…
O explorare recentă cu un om curajos și profund mi-a îmbogățit viziunea despre această mare temă a vieții noastre. Și las din această bogăție să curgă spre voi. În adâncul inimii, în profunzimi, acest om a nutrit un dispreț profund față de corp. Pe care l-a abuzat, l-a vândut, l-a tratat ca pe o servitoare umilă. Ca să poată trăi cu acest dispreț, și-a creat interior (sau l-a moștenit) un argument teribil și l-a repetat până când a ajuns o axiomă interioară:
Banii pot spăla disprețul față de viață, față de corp, față de pământ, față de Mamă, față de Dumnezeu!
Adică indiferent ce face sau nu face cu corpul său (sau cu orice altă dimensiune a vieții), cu bani poate spăla și curăța orice urmă, orice consecință. Și în loc să își asume responsabilitatea propriilor decizii și acțiuni, părea suficient să plătească o sumă de bani.
Și așa cum atunci când ne judecăm pe noi înșine (sau pe cei din jur, este același lucru!) PARE că ne pare rău de ce am făcut sau de ce se întâmplă, de fapt nu facem decât să prelungim experiența și să menținem atitudinea generatoare de suferință…. tot așa atunci când când “plătim” mulți bani PARE că asta ne spală păcatele când de fapt consecințele acțiunilor noastre neasumate nu fac decât să se adauge, una câte una, la „dosarul” nostru deja prea plin…
La fel cum corpul nostru geme de prea plin. Ce oglindă fabuloasă este corpul, nu-i așa?! Mă uit atent acum la corpurile oamenilor. În parc, pe stradă, în magazine. Peste tot. În corp se vede totul. În corp se vede Adevărul. Iluzia că putem să ne ascundem sub haine adevăratele metehne este extrem de bine fructificată de anumite sisteme ale lumii. Dar Adevărul este că în corp și pe corp se vede exact cum suntem. Și dacă, uitându-ne la corpul nostru, ne surprindem în oglindă urâțenia noastră interioară, nu înseamnă că nu există frumusețe. Ba da, există. Doar că este acoperită de straturi milenare de neasumare. De lașitate, de fugă. De superficialitate și comoditate. De goana după plăceri de tot felul. De gogoși.
Și apoi îmi vine iarăși gândul la copii (că tot mâine începe școala) și la “ușurarea” pe care o simt mulți oameni când devin părinți. Căci iubiții noștri copii ne văd și ne simt așa cum suntem de fapt și preiau cu iubire, ca moștenire de la noi, toate „facturile” pe care noi refuzăm să ni le asumăm. Și uite așa scăpăm de „treabă”. Dacă nu avem bani să ne spălăm de păcate, măcar să avem copii. Că se ocupă ei.
Și apoi noi putem să mâncăm încă o gogoașă, două. Să ne îndulcim suferința continuând să o hrănim…
Așa cum am împărtășit într-un cerc magic recent o idee, o reiau și acum:
Eu cred că am o grămadă de „treabă”. Dar o altfel de treabă! Pentru că știu că tot ce îmi oglindește realitatea pleacă din interiorul meu. Și pot să schimb orice doar dacă îmi asum că eu sunt sursa realității mele. Sau altfel spus, în trei cuvinte:
Să îmi asum că Eu sunt lumea!
PS: Dedic scrierea asta Copiilor lumii. Cu încredere că învățăm să le onorăm prezența, iubirea și generozitatea. Copiii au încredere deplină în noi. Au răbdare. Ne primesc în inimă exact așa cum suntem. Fie să ne lăsăm inspirați de lumina lor pură și să ne aducem aminte cine și ce suntem cu adevărat! Fie să lăsăm educația să curgă în inima fiecărui copil în felul și ritmul său sacru și unic. Dizolvând pretenția că știm noi mai bine. Și recunoscând cu smerenie că de fapt NU ȘTIM.
Privind lumea cu ochii curați și limpezi. Minunându-ne… asemeni Copiilor Lumii!
