M-am întrebat și am fost întrebată, de mai multe ori, care este nivelul de maturitate și dezvoltare al unui om. Acum cred că nu există un singur răspuns. Sunt capitole unde sunt mai „coaptă” și capitole unde perspectiva mea este foarte „crudă”. La fel ca într-o grădină, anumite pământuri interioare sunt îngrijite și potențialul se vede. Alte parcele neîngrijite poartă în adâncuri potențialul nemanifestat.
Acum 2 ani CoDa mi-a dăruit o poveste despre acest subiect. Această poveste m-a însoțit și m-a inspirat de atunci. Astăzi o împărtășesc cu voi, cu bucurie. Și o dedic Laviniei, cu prețuire și admirație pentru sinceritatea și deschiderea ei.
CoDa, povestea a doua. În Oglindă!
– CoDa! CoDa! CoDa!
– Da, minune!
– Ce faci?
– Nimic. Stau și respir…
– Hm… Cum adică să stai și să nu faci nimic?! Nu înțeleg.
– Am încredere că vei înțelege. La momentul potrivit. De ce m-ai chemat?
– Am o dorință. Vreau o oglindă magică. Care să îmi arate cum sunt eu, de adevărat. Există?
– Sigur că da. Există. Oricine și oricând o poate crea.
– Super!!! Vreau să o fac chiar acum. Ce am nevoie?
– Ai nevoie de o sferă țesută din fire aurii. La fel de mare ca și tine. Și de fluturi moi de hârtie. Înainte însă de a ne apuca de treabă, îți propun să ne așezăm. Ne așezăm în centrul ființei noastre. Din centru totul se vede foarte clar. Întotdeauna. Și respirăm profund de câteva ori. Îți aduci aminte?
– Daaaaa! Respirația este cheia. Cheia care codează și decodează iubirea din inima mea. Inspir…. expir….
– Bun. Acum hai să răsfoim albumul tău cu poze. Aici găsim toate persoanele importante din viața ta.
– Da, da, da.
– Eeeee, uite-o aici pe mami…
– Daaa, aici este mama mea. Este tare iubitoare. Și atentă la detalii. Nu-i scapă nimic. E creativă și recunoaște când greșește. De fiecare dată. Poate fi amuzantă uneori. Nu așa de des pe cât mi-ar plăcea mie. Câteodată e așa serioasă și gravă. Și poate face din țânțar armăsar. Și aici lângă mami, este tati. Este așa de calm și blând. Puternic și neînfricat. Sunt momente când nu mă aude. Decât dacă plâng. Și cred că șeful lui nu știe să citească ceasul.
– De ce?
– Pentru că uneori tati muncește foarte mult. Poate dacă șeful lui ar cunoaște ceasul, ar ști să închidă biroul la timpul potrivit. Și așa am avea mai mult timp de joacă, noi doi.
– În poza asta cine e?
– Oooo, aici este bunica mea. Caldă, harnică și bună. Iar la bucătărie face minuni. Dar nu prea știe să se joace. Cred că a trecut prea mult timp de când era copil și a uitat.
– Aici, în poza asta, sunt cu prietenii mei. Cei mai buni. Ador să mă joc cu ei: Mia, Ria, Co și Do.
Mia este foarte isteață. Și face glume tare bune. Am râs odată o oră împreună. Dar i se face somn repede și câteodată uită de întâlnirea noastră.
Co este rapid. Se mișcă așa repede de ne amețește uneori. Este generos, împarte tot ce are cu noi. Câteodată ne strică jocul pentru că se plictisește și nu are răbdare.
Do este haios. Are încredere în el și poate interpreta, cel mai bine dintre noi toți, orice personaj. Real sau din povești. Cu el nu îmi este frică de nimeni.
Și Ria, deși pare fragilă, are puterea unui munte. Este foarte curioasă, citește mult, studiază. Reușește să găsească o întrebare bună la aproape orice răspuns. Dar nu prea îi plac pauzele.
– Acum hai să facem un rezumat. Cu tot ce ai observat la cei din jur. Și ce îți place și ce nu îți place. Și le scriem apoi pe fluturii moi și le punem înăuntrul sferei țesute cu fire aurii. Iată, oglinda este făurită. Această sferă, cu tot ce conține ea, este oglinda ta magică.
– CoDa?! Vreau să schimb ceva la oglinda mea…
– Acum este timpul să plec. Fiecare sămânță rodește la timpul ei. Ai încredere. Data viitoare povestim despre puterea de a schimba în sfera ta orice dorești.
– CoDa, dar vreau acum!!!
– Răbdare, minune! Răbdare, răbdare, răbdare…
