Creatorul m-a visat în cele mai mici detalii. Și am zăbovit în uterul Mamei Pământ un timp fără sfârșit. După nouă milenii sau poate nouă decenii, am ieșit din ou. Tatăl soare mi-a încălzit și uscat aripile. Am deschis ochii, pielea mi s-a întins și am descoperit bucuria mișcării. Călătoria mea a început. Aveam să trăiesc în corp și să evoluez, să cresc. Traversând toate etapele prin care fiecare suflet a trecut și trece.
Acum știu că istoria nu este o materie de studiat în școală. Istoria nu este o adunare de evenimente care s-au întâmplat și care nu au legătură cu mine. Istoria am trăit-o și o trăiesc în corp. De când m-am născut experimentez toate văile prin care umanitatea a trecut. Le-am trăit și le-am simțit în corp pe fiecare. Am simțit bucuriile, descoperirile, confuziile, rătăcirile, fricile, războaiele, revelațiile și trezirile… Totul a fost și este codat în corpul meu. Istoria umanității este în mine, în noi. În corp. Istoria este vie și curge în fiecare om. Iar scrierile, mărturiile, cărțile (cele relevante și oneste) ne ajută să ne amintim și să conștientizăm experiențele trecutului. Pe care le-am simțit și le simțim cu toții în corp.
Fiecare suflet ce se naște traversează în corp întreaga istorie a umanității. Fiecare etapă este importantă și necesară în evoluția sa. Și dacă la început nu este conștient de sine și deci complet dependent de mediul în care trăiește, ajunge treptat să își dezvolte conștiința de sine. De la o prezență nediferențiată, ajunge să-și recunoască unicitatea. De la o cunoaștere rudimentară de sine, ajunge să exploreze geografia interioară și să se minuneze de măiestria universului interior și a întregii creații. De la căutarea în exterior a adevărului și a iubirii, ajunge să-și întoarcă atenția în interior unde regăsește tot ce are nevoie. Și numai după ce cunoaște cu adevărat cine este, sau mai degrabă ce este, poate să onoreze și să respecte tot ceea ce este, așa cum este. Și îi numim pe cei care se trezesc iluminați. Aș traduce eu acum iluminați cu conștienți de propria lumină. Cei iluminați sunt magnetici. Pentru că ne aduc aminte de ceea ce suntem. Și cu toții vom ajunge să ne trăim iluminarea. Știm asta. Pentru că evoluția este inevitabilă. Fiecare își va trăi trezirea. În ritmul său.
Fiecare suflet, în călătoria sa în lume, lasă urme și indicii în fiecare vale în care poposește. De aceea cei ce vin din urmă pot gestiona mai ușor și poate mai repede anumite experiențe. De aceea fiecare experiență a fiecărui om este valoroasă și sprijină întreaga umanitate. De aceea copiii de azi au acces la revelații și profunzimi inaccesibile părinților lor. Cu atât mai mult bunicilor. Dar acești copii nu ar fi putut niciodată să fie ceea ce sunt fără să fi beneficiat de indiciile și mărturiile celor ce au traversat înaintea lor calea. Căci fiecare pas al fiecărui om ce a călcat vreodată pământul lasă o amprentă ce nu poate fi ștearsă în corpul umanității.
Când mă vor întreaba zânele mele de ce se studiază istoria în școală, intuiești ce o să le răspund, așa-i? Istoria este neprețuită pentru copii. Adevărata istorie. Asemeni unei hărți, istoria le arată copiilor pe unde vor trece și ce vor trăi în devenirea lor ca oameni.
Istoria este temă de studiu și pentru mine în această perioadă. Mi-am așezat pe raftul cu cărți în analiză Sapiens, scrisă Harari. Și doar am răsfoit-o puțin și presimt valoarea și relevanța acestei scrieri ce are ca subtitlu Scurtă istorie a umanității. Știu că darurile unei cărți curg în noi înainte să citim primul rând, mai exact din momentul în care ne-am decis să o citim (adică ne-am deschis pentru ea)… Mulțumesc din inimă, Harari.
Corpul este o altă temă de studiu în continuare. Opera lui Robert Morse mi-a adus nenumărate daruri și revelații. Aleg să continui să explorez acest vast templu, sacru și magic, în care locuim. Corpul. Acesta este motivul pentru care am decis să particip la atelierul online organizat de Cristela Georgescu și Sorina Soescu săptămâna viitoare.
Despre geografia universului interior, dacă pot să o numesc așa, studiez în Cartea Maestrului Interior. Și pentru că acum știu că anumite reliefuri și spații interioare nu sunt accesibile explorării decât împreună, am decis să particip în această vară la Școala Maestrului Interior.
În această vară o să experimentez diferite forme de post despre care apoi voi împărtăși. Am încredere că fiecare dintre noi o să conștientizeze că fiecare aliment pe care îl ingerăm crează și susține o stare interioară. Nu avem nevoie să mâncăm, dar avem nevoie de mâncare pentru a ne susține în corp stările. Ca să dau doar un exemplu concret acum (dar promit să revin cu o bogăție de revelații în toamnă), dacă am nevoie să trăiesc rigiditatea în corp o să am poftă să mânânc făinoase. Cereale ne înpământează. Ne fac grei, rigizi, așezați, leneși. Este poate cea mai adâncă dependență a mea acum. Anterior, am trăit o perioadă destul de lungă și densă în rolul victimei neputincioase. Ei bine victima are nevoie în corp să fie susținută de lactate. De aceea aveam pe atunci o poftă teribilă de brânză și alte produse de acest gen.
Vă mai împărtășesc ceva acum despre dependențe. Oamenii cu care lucrez individual acum au de gestionat dependențe ușoare și grele. Și în demersul nostru împreună primesc nestemate. Sunt profund recunoscătoare. Una dintre ele vrea să curgă în lume. Așa simt și aleg să o las să primenească sufletele deschise pentru ea.
Există o perioadă în devenirea noastră în care ne jucăm de-a creatorii de poțiuni magice. Este o etapă în care nu ne este accesibil laboratorul alchimic din interior. Și atunci creăm poțiuni cu ingrediente din exterior. Amestecuri de sinteză care imită poțiunile naturale. Caută să le copieze. Și așa s-au născut toate substanțele care crează stări euforice în corp. Toate aceste substanțe copiază stările naturale. Ele imită Existența. Fie că este vorba de zahăr sau lactate, făinoase ori tutun sau cofeină, alcool ori alte substanțe mai complexe. Sunt imitații artificiale. Dar pretind că sunt reale. Că sunt naturale. Durează puțin și au un cost uriaș în corp. Pentru că devorează toată energia omului și crează dependență.
După ce omul și-a auzit muzica sufletului, recunoaște imediat imitațiile. Și nu-și mai vinde energia sacră, prețioasă, pe stări temporare și artificiale… Am încredere că fiecare om se trezește. În ritmul său. Așa cum am spus, trezirea este inevitabilă. Dar nu poate fi forțată. Cel mai prețios dar pentru un om dependent este să-l însoțim cu încredere și răbdare. De asta are nevoie. De încrederea noastră că experiența îi servește. În profunzime. În evoluția sufletului său.
Peste vară nu știu ce și când voi mai scrie. Am să ascult șoaptele marelui suflet și am să (mă) rostesc doar atunci când simt potrivit. Ca și acum.
Dacă simți să-mi scrii ceva în perioada asta, primesc cu inima deschisă. Promit să prețuiesc și să onorez fiecare rând și gând ce vine spre mine. Așez în cufărul meu cu nestemate mesajele și le stropesc cu încrederea mea în Existență.
În tot ceea ce este, așa cum este.
Să avem o vară binecuvântată, cu inspirație, sens și lumină.
Am vorbit, cu iubire pentru mine, adică pentru noi toți!
