În cercul de meditație La Coline! antrenăm ascultarea interioară. Învățăm împreună să ne stăpânim atenția sacră creatoare. Pentru că fără această practică este imposibil să creezi ceea ce vrei tu să trăiești. Deși poate să pară foarte simplu, a aduce atenția în interior și a explora Lumea Dinăuntru necesită mult curaj și determinare. Săptămâna viitoare, sâmbătă, pe 27 noiembrie, organizăm seara porților deschise pentru oricine vrea să guste și să exploreze acest cerc și darurile sale.
Este o poveste superbă, foarte scurtă și hrănitoare (exact așa cum îmi plac mie) în cartea lui Robert Kiyosaki despre un om aflat în fața unei sobe cu brațele pline de lemne. Ca să se poată încălzi la sobă este nevoie prima dată să bage lemne în foc. Nu poți să stai în fața sobei și să aștepți să-ți dea căldură fără să pui câteva lemne pe foc. Ce vrea să spună minunăția asta de poveste este că prima dată trebuie să dai ca să primești. Fabulos, așa-i?
Și când te aventurezi în Interior și te explorezi, poate cu adevărat pentru prima dată, în solitudine sau într-un cerc de meditație, prima dată este nevoie să deschizi tu inima și să aprinzi cu atenția ta sacră o lumânare care să îți călăuzească pașii. Este nevoie de investiția ta de Încredere că este ceva acolo. Și apoi bogăția universului interior se dezvăluie…
Altfel spus este nevoie să crezi înainte să vezi!
Este o credință foarte puternică care ne ține cu lemnele în mână la gura sobei și ne îngheață pașii la poarta inimii noastre. Credința că nu e nimic Înăuntru. Că este gol și întuneric. Această credință este prezentă în mulți dintre noi. Credința această ne-a salvat la timpul ei. Pentru că ea apare în copilărie ca un mecanism de apărare la lipsa de atenție a celor din jur. Și atunci copilul, ca să se împace cu situația deloc ușoară, își spune că ceilalți nu se uită la el pentru că nu e nimic acolo. Este mai ușor să digere situația așa. Apoi școala, cel puțin în forma în care am trăit-o mulți dintre noi, vine să confirme această credință. Pentru că tot ce se întâmplă la școală este impus din afară. Programa este gândită de adulții specializați și arareori stă cineva să-l întrebe pe copil ce vrea să învețe, când și ce în ritm. Astfel copilul își spune din nou că este gol pe Dinăuntru și că are nevoie să fie umplut din afară. Copilul nu are dreptul la cuvânt, la păreri, la decizii. Pentru că este complet dominat de adulții din jur.
Am stat să mă întreb zilele astea de unde se naște nevoia noastră de a domina, de a abuza și cotropi pământurile sacre ale celor din jur? Fie copii sau adulți. Acum tind să cred că aceste înclinații se nasc din propriile noastre aspecte rănite și nevindecate care se răzbună în acest mod. Credem că răzbunarea ne ajută. Cel puțin o perioadă. Până când realizăm că nu face decât să agraveze lucrurile.
Apoi abuzul (în toate formele sale) este și o formă de distracție. Printre cele mai grotești, da.
Este un adevăr greu de digerat că cruzimea ne amuză. Ne amuză când suntem amorțiți. Este un soi de nebunie temporară, o formă de stimulare la care apelăm atunci când navigăm în Valea Lașității. Valea Lașității ne seduce și ne oferă nenumărate beneficii (plăceri). Primul beneficiu, și cel mai important poate, este că nu trebuie să ne asumăm nimic.
Totul vine din afară și „ei sunt de vină”.
Omul se simte gol și Realitatea exterioară îl umple. Al doilea beneficiu, foarte important, este că nu trebuie să facă nimic. Pentru că este gol, nu are nimic de dăruit, nicio contribuție pentru sine ori pentru lume. Omul își spune că oricum el nu contează (și asta înseamnă că nimeni și nimic nu contează). Și uite așa poate bălti în lene fără rezerve.
Și apoi mai este o credință care ne face foarte vulnerabili în fața Văii Lașității și anume pretenția la viață comodă. Pentru mulți dintre noi este scopul suprem al vieții: traiul comod și viața netedă, moale și ușoară tot timpul. Ca și cum ne-am născut ca să ne distrăm. Cu orice preț, cu orice mijloace…
Mi-am dăruit recent două cărți vindecătoare traduse în limba română de editura Anacronic (în fața căreia mă înclin cu recunoștință!). Distracția care ne omoară și Ideile au consecințe. Presimt darurile din ele și mă pregătesc să revin către voi cu revelațiile pe care le culeg. Sunt într-o perioadă în care am ales să-mi hrănesc cunoașterea. Adevărata cunoaștere. Să dizolv pretenția superficială și arogantă că știu. În fiecare zi, cu fiecare pagină de carte de aur pe care o savurez, îmi dau seama că nu știu nimic… aproape nimic.
Zilele astea mă pregătesc și pentru ultimul retreat pe care îl susțin în acest an, Școala de Vocație. Mai sunt trei locuri și termenul final de înscriere este 21 noiembrie. Acest program ne conduce în Lumea Dinăuntru. Creează cadrul pentru o explorare în profunzimi, de unde se naște totul. În profunzimile noastre zac nestingherite ideile noastre despre sine și despre lume, idei care generează realitatea așa cum o vedem azi. Orice idee poate fi reformulată dacă devin conștientă de ea, o recunosc și onorez ceea ce mi-a adus.
Programul hrănește și conexiunea cu Corpul. Pentru că orice explorare interioară are nevoie de Energie. Onorăm energia corpului practicând o disciplină alimentară și de mișcare. Pentru că nu există revelații în afara corpului.
Tot ce am nevoie se află în Corp. Adică în Lumea Dinăuntru.
Imaginea foto este creată de talentatul Andrei Ivan. Mă înclin, Andrei, și mulțumesc!
