Am vorbit despre vigilență săptămâna trecută. Și rezumând sintetic ceea ce am împărtășit, nimeni nu poate fi „păcălit”. Nu cred că există oameni păcăliți, există oameni care se lasă păcăliți. Este o diferență mare. Eu m-am lăsat păcălită de mai multe ori. Vigilența mea scade de dragul unor idei pe care vreau să le confirm și reconfirm. Idei, convingeri, credințe, la care țin foarte mult, fără să fiu conștientă de asta. Și dacă vreau să văd care sunt gândurile și ideile pe care le nutresc despre muncă, despre mine, despre echipă și relația cu echipa, este suficient să-mi arunc un ochi (neapărat deschis) la experiența mea profesională prezentă. Ce trăiesc acum este efectul a ceea ce gândesc și simt.
Mi-am făcut multiple analize de-a lungul vieții, fără să privesc din unghiul potrivit. M-am raportat la experiența mea ca fiind cauza și nu efectul gândirii mele.
Acum, când vreau să schimb ceva ce mă deranjează, mă uit în interior și găsesc, de fiecare dată, ideea care stă la bază. Dau un exemplu simplu, dar foarte valoros. Dacă mă uit la un film care nu îmi place, schimb filmul. Pot să fac comentarii critice despre film, pot să „zgârâi” ecranul, dar asta nu schimbă nimic. Căci pe ecran se proiectează ceea ce vine de la sursă. Și sursa pentru experiența mea profesională sunt eu. Eu și gândurile mele. Pe care pot oricând să le schimb, să le împrospătez, să le lărgesc… Doar de mine depinde.
Ce legătură are vigilența cu disciplina, tema scrierii de azi? Păi are. Căci nu există vigilență fără disciplină. Și nici disciplină fără vigilență. Așa cum nu există organizații fără oameni.
Vigilența este „fereastra” prin care pot privi esența lucrurilor. Disciplina este cea care curăță în fiecare zi acest „geam”. Disciplina înseamnă curățenie. Curățenia aduce claritate. Și echilibru.
Disciplina înseamnă ritm. Îmi ascult și respect ritmul interior. Practic înseamnă că mă străduiesc să dorm suficient și în intervalul potrivit. Să mânânc puțin și lent. Să practic mișcarea pe gustul corpului meu și nemișcarea pe gustul inimii mele. Că oricât de multe am de făcut uneori, să le fac pe rând. Și foarte important, să mă opresc la timp! Mda, asta este tema mea pentru săptămâna viitoare. Este o temă profundă și veche. Simțul măsurii…
Este o carte. Un fel de cartea cărților pentru mine. Se numește Școala Zeilor, scrisă de Elio D’Anna. Revin la ea când am nevoie să îmi amintesc că “lumea este așa cum este, pentru că eu sunt așa cum sunt…”
Mulțumesc pentru Imagine, Gordon Johnson Pixabay.
