CoDaUncategorized

Vocația și Corpul. Da, totul se leagă…

13 februarie 2021 No Comments

Ieri, 12022021, am trăit o zi sacră. A fost o zi scăldată în frumusețe și în grație. O zi generoasă în trăiri, în revelații, în îmbrățișări. Mulțumesc, vouă, celor cu care am co-creat momente magnifice și împărtășit bucuria. Căci ce folos ar avea orice bucurie dacă nu am avea posibilitatea să o împărtășim ÎMPREUNĂ?

Ziua de ieri mi-a adus aminte din nou de importanța energiei. Nivelul de energie pe care îl avem este esențial în tot ceea ce suntem și creăm. Cum spune David Deida, ca să ne putem întâlni cu Dumnezeu, este nevoie să avem energie. Știu, am mai scris despre asta, dar cumva îmi face bine acum să-mi reamintesc ce anume îmi conservă energia și ce anume îmi consumă energia.

Ca să fac o conexiune acum cu Vocația, pentru că este o temă centrală pentru mine și pentru grupul de curajoase cu care navighez în aceste profunzimi (în cadrul călătoriei online pe care am numit-o „Întâlnire cu Vocația”), am să împărtășesc cu voi că văd Vocația asemeni unui instrument muzical. Uneori poți să-l vezi, alteori doar să-l simți. Dar ca să-l poți auzi, să-i poți recunoaște valoarea, frumusețea, unicitatea, amprenta, este nevoie ca instrumentul să fie conectat la curent. Să aibă energie. Eu am deplină încredere că în fiecare om există un DAR, un talent, o Vocație. El cântă și curge în lume dacă omul DESCHIDE ferestrele inimii și dacă are ENERGIE. Și mă refer la energie în corp.

Concret, ca să dăm și exemple practice, acum știu că digestia consumă energie. Cu cât mănânc mai lent și mai puțin, cu atât conserv și prețuiesc energia. Știu că postul curăță corpul și energia acestuia. Și chiar o amplifică. Mișcarea deblochează fluxurile în corp și ne aerisește. Statul nemișcat în fața unor ecrane hipnotizatoare ne golește de energie și ne rigidizează. Mai aducem aici în atenție și dependențele noastre (lactate, făinoase, zahăr, cofeină, alcool,….). Toate sunt scurtături care ne crează artificial stări de bine și care, deși par ieftine, sunt de fapt extrem de scumpe. Dependențele nu consumă doar energia zilnică a corpului, intră și în “rezervele federale”. Și acesta este motivul pentru care putem avea perioade în care să ne târâm prin viață….căci rezervele se consumă rapid, dar se refac lent, foarte lent.

Revenind la Vocație, dacă nu reușesc să o recunosc în mine, întrebarea corectă este ce fac cu ENERGIA mea? Pe ce o irosesc și de ce, pentru ce? Comoara este acolo. În interior. Cheia ca să pot deschide cufărul este energia mea. Și sigur că, la fel ca orice comoară interioară, ea are paznici. Dar despre asta promit că am să revin data viitoare. După cum o să se lege…

Și iată cum un demers legat de Vocație profesională devine o lecție de anatomie. Am plecat de la ce înseamnă munca, contribuția în lume, și am ajuns să studiez corpul uman și cum funcționează acesta. Încă știm atât de puțin despre acest templu sacru care ne găzduiește. Și ne spunem atât de multe… Acesta este motivul pentru care cred că orice aspect al vieții are nevoie să fie abordat holistic și nu doar segmentat pe discipline. Ne ajută să studiem părțile doar dacă ne aducem aminte apoi să le integrăm în TOT. Și să privim macro din toate unghiurile. Și atunci înțelegem ce anterior nu avea sens.

Anul trecut am parcurs, deschisă și prezentă, încurajată de contextul actual, capodopera scrisă de doctorul Robert Morse, Să trăim sănătos, fără toxine. Cartea aceasta m-a primenit și m-a pregătit pentru post. Pe care nu îl experimentasem până atunci în nicio formă. Ce aduce postul în corp (fie că este post cu crudități, fie că este post negru) este greu să fie împărtășit. El poate fi doar simțit. De fiecare. La momentul potrivit. Postul m-a învățat multe lucruri. Cel mai important: Că puțin înseamnă mult!

Văzând impactul pe care l-a avut rezumatul pe care l-am împărtășit din cartea dlui Morse, reiau acum câteva din întrebările și ideile care mi-au mângâiat și curățat inima, mintea și corpul. Și continuă să lucreze în mine.

1. Mănânc ca să trăiesc sau trăiesc ca să mănânc?
2. Corpul uman este un templu sacru care are puterea de a se vindeca singur. Cheia este să îl lăsăm. Da!
3. Elementele fundamentale din care este compusă materia vie, carbon-oxigen-hidrogen-azot, există în stare superioară și în aer. Asta înseamnă că fiecare respirație profundă ne hrănește. Și cu cât respir mai superficial, cu atât mănânc mai mult!
4. Corpul omenesc care 75 de miliarde de celule. Uauuuu! Aceste celule au nevoie de energie. Și au nevoie să elimine rezidurile. Deci este importantă bucătăria (sistemul digestiv), dar la fel de importantă este și baia (sistemul limfatic). Pielea este cel mai mare organ al corpului și cel mai mare organ de eliminare (care are nevoie să transpire zilnic!).
5. Fiecare celulă este conștientă. Unele celule au și memorie!
6. ”Atomii nu pot fi creați sau distruși, dar pot fi transformați.” (pag. 81)
7. Focul schimbă structura moleculară a alimentelor.
8. Fructoza este cel mai bogat zahăr din natură în electricitate.
9. ”Creația este într-o continuă mișcare. Pur și simplu, omul nu poate intra în competiție cu natura.” (pag. 133)
10. Cancerul în lume are proporții epidemice. Iar 99% din cauzele bolilor țin de epuizare genetică, toxicitate și hiperaciditate.
11. Nivelul de conștiință este susținut de alimentație! Da, asta este foarte profund!
12. ”Tratamentul nu vindecă niciodată. Și nici nu trebuie să tratați boala. Ci să vă regenerați organismul.” (pag. 181)
13. ”Nu opriți niciodată simptomele de răceală sau febră.” (pag. 208)
14. Boala este semnul că este nevoie de curățenie.
15. Alimentele alcaline răcoresc corpul, alimentele acide sunt ca focul. Iubirea este alcalină   și ura este acidă. Nu mă miră!
16. Plantele medicinale sunt antibiotice divine naturale.
17. Două pahare de apă pe zi sunt suficiente, dacă alimentația este preponderent crudă.
18. ”Ființa umană și natura sunt inseparabile.” (pag. 359)
19. ”Hrana să vă fie medicament, iar medicamentul să vă fie hrană. Forța naturală care se află în fiecare dintre noi este cel mai mare tămăduitor. ” Hipocrat.
20. Călăuze autentice în vindecare au fost și sunt bunul simț și intuiția!

Și o ultimă idee, foarte valoroasă, este că totul se leagă. De exemplu, un ficat intoxicat îngustează mintea. Mintea îngustă închide inima.
Bunătatea, frumusețea, iubirea există. Pot fi trăite, simțite. Doar în corp. În corp curat, sănătos!

PS1: Tot ieri am lansat, împreună cu draga mea prietenă și colaboratoare, Lelia Topora, un proiect nou, fabulos, care vorbește despre ÎMPREUNĂ și despre faptul că da, totul se leagă. teal1 însoțește companiile în gestiunea sfârșiturilor cu la fel de mult respect și prețuire ca în gestiunea începuturilor de colaborare cu colegii. Mulțumesc din inimă, Lelia, pentru conexiune și pentru bucuria pe care mi-o aduce această co-creație.

PS2: Mulțumesc, Colin Behrens, pentru imagine 😊

Corina

Author Corina

More posts by Corina

Leave a Reply